Duminică, 07 Iunie 2026

Mariana Gâju: Toți trebuie să ne implicăm, să susținem promovarea ecoturismului

de Carmen MOCANU Marţi, 16 Ianuarie 2024 310 < 1 min citire
Guvernul României a găzduit, marți, la Palatul Victoria “Întâlnirea Grupului de Lucru privind Desfășurarea activității de ecoturism în România”.
La invitația Cancelariei Primului-Ministru, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a reprezentat Asociația Comunelor din România și a susținut dezvoltarea ecoturismului în comunele României.
“Comunele țării noastre reprezintă cea mai mare și mai frumoasă avere a României - zonele rurale prin bogăția naturii, a diversității zonelor geografice și etnofolclorice, a gastronomiei, tradițiilor, dar cel important resursa umană, oamenii satelor românești. Toți trebuie să ne implicăm și susținem promovarea ecoturismului, care este în strânsă legătură cu, curățenia mediului înconjurător, a căilor de acces la obiectivele turistice, a aeroporturilor, drumurilor naționale și județene, într-un cuvânt să prezentăm o Românie curată, o Românie atractivă pentru toți turiștii din întreaga lume”, a declarat primarul Mariana Gâju.
Agenda întâlnirii a urmărit direcțiile majore de acțiune care vor constitui structura planului de ameliorare a situației existente, și anume: identificarea de soluții pentru curățarea și menținerea acesteia pe principalele coridoare de acces și destinații turistice; elaborarea și inițierea implementării unui program național de educare a populației cu privire la aruncarea gunoaielor, în special în locurile neamenajate; și elaborarea și inițierea implementării unui program de creștere a sustenabilității industriei turistice din România.
Taguri
Articolul anterior În ce condiţii pot beneficia bărbaţii de o lună de concediu pentru creşterea copilului
Articolul următor Cum a evadat hoţul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei