Liberalii constănțeni nu se vor putea muta în noul sediu prea curând. Potrivit declarațiilor liderului PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, clădirea aflată pe bulevardul Ferdinand, nr. 49, necesită renovări și îmbunătățiri majore. Din această cauză, liberalii din județ se văd obligați să rămână în sediul vechi, aflat pe același bulevard, în cel mai fericit caz până la vară.
- Publicitate -
"Sediul trebuie amenajat și necesită destul de multe renovări. De asemenea, trebuie compartimentat și trebuie pregătită o sală pentru ședințe. Este foarte mult de lucru. Totuși, sperăm ca, până la vară, să reușim să ne mutăm", a decla-rat Dragomir.