Duminică, 07 Iunie 2026

Mesajul premierului Florin Cîțu, cu prilejul Zilei Drapelului Național

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Iunie 2021 233 < 1 min citire
Mesajul premierului Florin Cîțu, cu prilejul Zilei Drapelului Național
Prim-ministrul Florin Cîțu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național.
Florin Cîțu: „Drapelul național ne reprezintă trecutul, cu luptele duse pentru dreptate, libertate, unitate și apărarea țării. Sub culorile Tricolorului suntem reprezentați cu același curaj, cu responsabilitate și profesionalism în misiuni internaționale în care România este parteneră. Trăim cu bucurie momentele în care Tricolorul este arborat în onoarea reușitelor unor compatrioți ai noștri, indiferent de domeniul lor de activitate.
Emoția unor astfel de momente ne întărește sentimentul că oriunde ne-am afla, în țară sau peste hotare, și chiar dacă în anumite privințe putem să avem opinii diferite, simbolurile naționale, istoria, prezentul și viitorul ne unesc, ca români. 
Suntem datori în fața trecutului și a înaintașilor noștri să facem cinste Drapelului Național, celorlalte simboluri naționale și tuturor înaintașilor noștri, mobilizând toate resursele de care dispunem și valorificând orice oportunitate pentru o redresare cât mai rapidă a țării post-pandemie. Facem acest lucru pentru toți românii, dar mai ales pentru generațiile care cresc acum.”
Taguri
Articolul anterior Trafic feroviar îngreunat în unele zone, din cauza furtunilor
Articolul următor Un singur caz de infectare, înregistrat la nivelul județului Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei