Fostul consilier județean, Mihai Petre, și-a anunțat, ieri, intenția de a candida la funcția de primar al municipiului Constanța din postura de independent, motiv pentru care a și demarat campania de strângere de semnături. El a adăugat că, din punctul său de vedere, consideră că, în ultimii 20 de ani, a dobândit expe-riența administrativă și politică necesară unei bune guvernări locale și vrea să pună tot ce are mai bun și tot ce știe să facă în slujba constănțenilor. Mai mult, Mihai Petre a mai spus că, tot ceea ce vrea să facă pentru Constanța este integrat în programul "Restart Constanța", program făcut public la începutul acestui an.
- Publicitate -
Mihai Petre a fost consilier județean pe vremea când era membru PDL. Ulterior, el a fost în Forța Civică, după care a plecat la partidul format de Monica Macovei, M10, însă, ulterior, și-a dat demisia din formațiunea politică.