Deputatul Mihai Stănișoară s-a înscris în Partidul Național Liberal.
- Publicitate -
"Sunt un om care nu se uită cu mânie spre trecut. Am luat hotărârea să intru în echipa PNL după o chibzuință intensă. Un lucru e limpede azi - singurul partid care poate susține și implementa cu succes politici de dreapta în România este PNL", a afirmat Stănișoară în conferința de presă în care și-a anunțat înscrierea în rândul liberalilor.
Mihai Stănișoară a mai declarat că nu a avut o discuție cu președintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, înainte de înscrierea sa în PNL.
"Nu am avut nicio discuție cu dl. Blaga. Am considerat că e bine ca toată lumea să afle în același moment. Este decizia mea. Sunt un om care nu privește înapoi cu mânie", a afirmat Mihai Stănișoară, după anunțul său privind înscrierea în Partidul Național Liberal.