Ministrul Agriculturii, Petre Daea, admite că România are nevoie de sisteme de irigaţii

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 03 Septembrie 2022 208
„Toată suprafaţa agricolă a ţării va fi protejată de secetă până în 2027 prin realizarea de sisteme de irigaţii, însă vor exista şi investiţii în sisteme de prevenire a căderilor de grindină”, a declarat vineri ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Ministrul a spus că 2022 a fost un an foarte dificil, în care seceta a pus stăpânire pe întreaga Românie, dar că s-a asigurat producţia de grâu necesară.

„În ţară s-a reuşit să se adune în magaziile fermierilor o cantitate de nouă milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă asigurarea necesarului de consum al ţării şi disponibilităţi pentru export. Este cunoscut că peste tot am avut culturi afectate”, a spus Daea.
Cât despre porumb, Petre Daea a spus că situaţia este mai delicată, dar că va fi acoperit necesarul de consum al României. El a precizat că a început recoltarea porumbului şi acum suntem la 4% din suprafaţa de peste 2,5 milioane de hectare cultivată.
Ministrul a mai spus că în 26 judeţe a început recoltatul la floarea-soarelui, iar producţia este diferită de la o zonă la alta, existând zone cu producţii sub 1.000 kg la hectar, dar şi zone cu 3.500 kg la hectar.

Taguri

Comentează știrea

Constantin
4 septembrie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Sa-i pună sa le refaca pe cei care le- au stricat !

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei