Ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga, lider PDL, a declarat, într-o emisiune difuzată, ieri, de ProTv, că știa din ianuarie 2009 de situația dificilă în care se află România și că, personal, regretă că măsurile de austeritate nu au fost luate de anul trecut.
- Publicitate -
Întrebat de ce acestea nu au fost luate în 2009, Blaga a spus că ele nu au fost considerate necesare atunci, menționează Mediafax.
"Lucrurile au evoluat în toată lumea după ianuarie 2009. Puteam să le luăm, dar nu le-am considerat necesare atunci", a explicat Blaga la ProTv.
El a precizat că personal regretă că măsurile de austeritate nu au fost luate din ianuarie 2009 și crede că prim-ministrul regretă și el acest lucru.
Întrebat dacă Traian Băsescu ar mai fi câștigat un nou mandat dacă măsurile de austeritate ar fi fost luate în 2009, Blaga a răspuns: "Sunt convins că da, pentru că în campania electorală erau aceiași oameni, era Traian Băsescu, care era susținut de PDL, și era Mircea Geoană, președintele celuilalt partid din partidele de guvernământ".