Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ministrul Bogdan Ivan: "Peste 3.500 de materiale audio-video, eliminate de pe reţelele de socializare"

de Carmen MOCANU Joi, 30 Mai 2024 325 1 min citire
Ministrul Bogdan Ivan: "Peste 3.500 de materiale audio-video, eliminate de pe reţelele de socializare"
Peste 3.500 de materiale audio-video care puneau în pericol integritatea alegerilor din 9 iunie au fost eliminate de pe reţelele de socializare în baza raportărilor înregistrate pe platforma "No-Fake", a declarat, joi, ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.
El a fost întrebat dacă în România s-au înregistrat atacuri cibernetice sau propagandă venită din partea Rusiei, propagată pe reţelele de socializare, în contextul alegerilor europarlamentare din data de 9 iunie.
"În momentul de faţă, după cum ştiţi foarte bine, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a creat un mecanism inovativ la nivel european, şi anume platforma «No Fake», prin care oricine din România poate să transmită către ministerul nostru, iar noi vom transmite automat către platformele mari care gestionează astfel de conţinut potenţialul de conţinut înşelător, atât în perspectiva alegerilor din 9 iunie, cât şi în perspectiva unui conţinut care să aducă atingere capitalului persoanelor, să-i înşele cu o anumită investiţie sau cu un anumit medicament minune. Din acest punct de vedere, pot să vă spun că în platforma creată de noi avem, până în momentul de faţă, 45.000 de accesări, dintre care avem 836 de raportări. Dintre acestea, peste 50%, care fac obiectul campaniei electorale, au fost deja eliminate din platforme ca şi conţinut şi peste 3.500 de materiale audio-video care puneau în pericol integritatea alegerilor au fost eliminate până în acest moment", a precizat Ivan.
Ministrul a explicat că restul materialelor au avut un caracter înşelător, fiind referitoare la aşa-zise investiţii financiare sau medicamente miraculoase care folosesc pentru o falsă promovare imaginea unor personalităţi publice.
Taguri
Articolul anterior Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și uz de fals
Articolul următor Primăria Cernavodă a cumpărat utilaje moderne pentru întreţinerea spaţiilor verzi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei