În această dimineață, ministrul transporturilor, Felix Stroe a decis schimbarea din funcție a directorului Regionalei Căi Ferate București și a șefului Gării de Nord. Stroe s-a declarat total nemulțumit de modul de administrare și de întreținere al Gării de Nord și a dispus demiterea imediată a celor doi reprezentanți ai Regionalei de Căi Ferate București: Laurențiu Maraloi, directorul Regionalei CF București și Mihai Cândea, șeful Gării de Nord.
- Publicitate -
Înlocuitorii legali ai celor doi vor asigura, în perioada următoare, conducerea celor două entități. Marcel Pioaru, șeful serviciului de siguranță a circulației va asigura coordonarea activității Regionalei CF București, iar Mihai Tănase, șeful adjunct al Gării de Nord, va conduce provizoriu activitatea din stația București Nord.