Ministrul Mircea Dușa a atras atenția șefilor de poliție să aplice legea indiferent de candidați

de Carmen MOCANU Miercuri, 07 Noiembrie 2012 172
Ministrul Administrației și Internelor (MAI), Mircea Dușa, a atras atenția șefilor Inspectoratelor Județene de Poliție că "trebuie să fie imparțiali, ori de câte ori constată încălcarea legii, să aplice legea indiferent de candidați, culoare politică sau partid politic".
El a declarat, astăzi,, la videoconferința cu prefecții organizată la sediul instituției, că MAI este "un minister apolitic, implicat în organizarea alegerilor din punct de vedere organizatoric și tehnic".
"Atrag încă o dată atenția inspectorilor șefi de la județe că trebuie să fie imparțiali. Ori de câte ori constată încălcarea legii să aplice legea indiferent de candidați, culoare politică sau partid politic", a afirmat Dușa.
Ministrul a precizat că în ordonanța adoptată marți de Guvern referitoare la obiectele care pot fi folosite în timpul campaniei electorale, se arată că acestea "trebuie să fie inscripționate cu numele partidului sau al candidatului respectiv".
"La nivelul ministerului a fost elaborat un plan de măsuri foarte concret, cu responsabilități pe fiecare structură a MAI, legat de acele atribuții care revin ministerului din Legea 35 legat de paza secțiilor de votare, de paza documentelor, asigurarea securității acestor documente pe timpul alegerilor, măsurile care trebuie luate de jandarmi, poliție, pentru a asigura la adunările publice de campanie electorală ordine și respectarea legii", a completat Mircea Dușa.
Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență, care reglementează "darurile" ce pot fi oferite de candidați în timpul campaniei, precum și pe cele interzise, actul normativ fiind elaborat de Ministerul Administrației și Internelor.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei