Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a anunțat, astăzi, că vor fi inițiate demersurile necesare pentru instituirea unui spațiu comunicațional comun între România și Republica Moldova, astfel încât cetățenii celor două state să aibă acces la canale de televiziune și posturi de radio în limba română.
- Publicitate -
"Republica Moldova este un stat vecin cu care împărtășim aceeași istorie, aceeași limbă și aceeași cultură. În acest sens, vom încerca să rupem toate barierele comunicaționale dintre noi și vom iniția demersuri privind instituirea unui spațiu comunicațional comun între România și Republica Moldova, astfel încât instituțiile audiovizualului din România și din Republica Moldova să aibă acces reciproc, liber și gratuit. Dorim să creăm un spațiu în care vorbitorii de limba română de pe ambele maluri ale Prutului să se simtă liberi, acasă, în propria lor limbă", a declarat Stoenescu, la RFI.
În opinia sa, acest spațiu audiovizual comun reprezintă soluția apropierii dintre cele două state.