Vineri, 05 Iunie 2026

Mircea Banias a devenit consilier local

de Ada CODĂU Marţi, 09 Septembrie 2008 545 < 1 min citire
În urma demisiei din funcția de consilier local a democrat-liberalului Ion Popescu, fostul președinte interimar al PD-L Constanța, postul a fost declarat vacant. Primul pedelist care figura pe lista de supleanți era actualul lider al Organizației Județene a PD-L, Mircea Banias. Astfel, aleșii locali au validat, în cadrul ședinței de Consiliu Local de ieri, mandatul de consilier al lui Banias. Așa cum a declarat liderul pedeliștilor tomitani, "cel care a insistat ca proiectul să fie introdus pe ordinea suplimentară a fost Cătălin Filișan".
Totodată, el a recunoscut că "actualul demers pe care îl au aleșii locali ai PD-L este unul dificil, dată fiind majoritatea covârșitoare a consilierilor PSD". "Cu toate acestea, vom sprijini acele proiecte care sunt în interesul constănțenilor, însă ne vom opune categoric celor pe care le considerăm a fi în detrimentul lor. Ne vom exprima conform statutului nostru, acela de consilieri ai opoziției", a conchis Mircea Banias.
Articolul anterior Romania's leu inches to 3.58 vs. the euro, but shows depreciation trend on the U.S. dollar increase
Articolul următor Ce aduce nou uninominalul?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei