Mircea Diaconu, în atenția ANI. Vezi de ce

de Cuget Liber Joi, 27 Octombrie 2011 466
ANI sesizează Parchetul instanței supreme să-l cerceteze pentru abuz în serviciu și conflict de interese pe Mircea Diaconu, întrucât acesta este și senator și director la Teatrul "C.I.Nottara", iar pe de altă parte pentru că favorizat numirea soției sale în funcția de regizor la teatru, transmite Mediafax.
Agenția Națională de Integritate a constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârșire de către Mircea Diaconu, director în cadrul Teatrului "C.I. Nottara" și senator a infracțiunilor de conflict de interese și abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute și pedepsite de art. 2531 și art. 248 din Codul Penal al României.
În urma evaluărilor demarate în 15 noiembrie 2010, s-au constatat că în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soția lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului "C.I. Nottara", a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic.
Maria Diana Diaconu a exercitat, în perioada 19 noiembrie 2001 - 15 august2007, funcția de actor în cadrul Teatrului "C.I. Nottara".
Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului "C.I. Nottara", Mircea Diaconu, deși nu îndeplinea condițiile înscrise în fișa postului de regizor artistic, de minim un an experiență în domeniul regiei, maria Diaconu având la acea dată numai două luni de la absolvirea Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București, Secția "Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)".
În cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost președinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soției sale calificativul maxim.
În 15 august 2007, Maria Diana Diconu a fost promovată în funcția de regizor artistic.
Beneficiul patrimonial, constând în veniturile salariale, obținut în perioada 2007 - 2010 de către aceasta a fost de 83.684 de lei.
Agenția Națională din Integritate a constatat printr-o decizie din 27 ianuarie că Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupă și funcția de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara" din Capitală.
Instanța Curții de Apel București a respins ca nefondată, în 16 septembrie, contestația lui Mircea Diaconu față de decizia ANI, senatorul anunțând că va contesta hotărârea la instanța supremă.
Agenția Națională de Integritate s-a sesizat din oficiu, pe 15 noiembrie 2010, în urma publicării unui material de presă cu privire la posibila nerespectare de către Mircea Diaconu a regimului juridic al incompatibilităților.
Potrivit ANI, Mircea Diaconu este senator din 19 decembrie 2008, iar de atunci a fost simultan și director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei