Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Modificări privind taxa de stațiune, la Mangalia

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 31 Martie 2023 944 1 min citire
Modificări privind taxa de stațiune, la Mangalia
Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie, a.c., mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune. Astfel, începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic. Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă. Respectivele persoane fizice vor depune declarația-decont, însoțită de Declarația 212, la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia. Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, cumulată cu rata inflației. În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2022 – 2023, precum și proiectul care vizează criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.
Taguri
Articolul anterior HOROSCOPUL ZILEI. Ce prezic astrele VINERI
Articolul următor Remus Negoi şi USR continuă demersurile pentru păstrarea patrimoniului istoric al Constanţei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei