Duminică, 07 Iunie 2026

Monica Macovei, premiată la gala Revistei Parlamentului European

de Alexandra BĂLAN Joi, 27 Septembrie 2012 318 < 1 min citire
Monica Macovei, premiată la gala Revistei Parlamentului European
foto: evz.ro
Europarlamentarul PDL Monica Macovei a câștigat premiul "The Parliament Magazine", la categoria Justiție și Libertăți Civile pentru ac-tivitatea desfășurată în Parlamentul European, acordat în urma voturilor eurodeputaților.
Potrivit unui comunicat de presă al eurodeputatului democrat-liberal citat de Medifax, premiul care i-a fost înmânat într-o gală desfășurată marți seară i-a fost acordat și pentru inițiativele și realizările în domeniul luptei împotriva corupției și pentru respectarea drepturilor civile atât în PE, cât și în România, fiind desem-nată dintr-un grup de 120 de europarlamentari implicați în acest domeniu.
Macovei este singurul europarlamentar român care a primit un premiu în cadrul galei revistei Parlamentului European, desfășurată la Bruxelles.
"The Parliament Magazine" a argumentat că, în calitate de ministru al Justiției în România (2004-2007), Monica Macovei "și-a făcut o misiune din reformarea sistemului juridic din România", iar ca europarlamentar, în calitate de membru al Comisiei de libertăți civile, justiție și afaceri interne, a extins lupta din domeniul anticorupției, al transparenței și libertăților civile la nivelul întregii Uniuni Europene.
Revista a evocat și faptul că Macovei a inițiat rezoluția privind eforturile UE de combatere a corupției și a susținut zeci de discursuri în forul legislativ european privind transparența, lupta împotriva corupției și respectarea drepturilor omului.
Taguri
Articolul anterior Primăria Mangalia ia la verificat locuitorii din blocurile ANL și locuințele sociale
Articolul următor Investiții de peste 15 milioane de lei pe malul Lacului Techirghiol

Comentează știrea

admirator
27 septembrie 2012
felicitari!

o femeie politician, care mertita tot respectul si votul tuturor barbatilor adevarati! Va dorim la Cotroceni!

cici
27 septembrie 2012
Va dorim la pensie

O femeie politician consacrata ca si D`na Udrea prin sprijinul unui presedinte , nu prin capacitatea ei intelectuala sau prin propiile fortze. Cine se mandreste cu o asa femeie inseamna ca este adeptul Sclavagismului , Pupincurismului . Mai avem asemenea indivizi : Emil Boc - prim`ministru carpa de sters pe jos si mai nou MRU`ul meu in maieu si inegalabilul Neamtu cu usturoiul ))) Sunteti penibila doamna Macovei , penibili cei ce vad o femeie politician in aceasta doamna. PENIBILILOR

goe
27 septembrie 2012
HA HA HA Monica

Ce gluma buna . Nu ma mai mira nimic in tzara asta indobitocita de ciuma portocalie. Maine o sa se spuna si de Elena fata lu tata ca este o femeie politician desarvarsita , care merita tot respectul , care este un reper de luat ))) Ce lume fara creier , sau cu creierul spalat de etnobotanice. Promovam toate incapabilile , care au realizat totul in viatza prin sprijinul altora, prin periat si lins nu prin capacitatile lor . Trist sa ne mandrim cu astfel de personaje. INDOBITOCIREA PORTOCALIE CONTINUA.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei