Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Monica Macovei și-a exprimat sprijinul pentru Klaus Iohannis

de Carmen MOCANU Vineri, 07 Noiembrie 2014 161 2 min citire
Monica Macovei și-a exprimat sprijinul pentru Klaus Iohannis
Candidatul independent la președinție Monica Macovei a declarat, ieri, că i-a înaintat lui Klaus Iohannis o scrisoare prin care solicită 10 cerințe minimale privind chestiuni de principii, de la justiție și anticorupție la economie.
"Cei care m-au votat pe mine au votat nu omul, ci principiile pe care le-am pus în programul politici. Deci sunt oameni liberi care vor decide singuri cum votează. Eu i-am trimis azi lui Klaus Iohannis o scrisoare și
i-am spus pe scurt care sunt cerințele minime pe care cred că alegătorii mei din primul tur le doresc în continuare. Dacă semnează această scrisoare va primi votul meu. Nu este vorba de o negociere, e o scrisoare pe care eu am semnat-o în numele oamenilor care au votat pentru principiile pe care le-am promovat eu. Dacă Iohannis semnează această scrisoare, eu îl voi vota. Mai departe, cei care m-au votat pe mine, ce fac, e treaba lor", a spus aceasta.
"Ideea negocierii votului este imorală. Ce, oamenii sunt pixuri, pietre? Nu, ei sunt liberi. Oamenii care m-au votat pe mine au crezut în niște principii, în justiție, în dreptate. Cei mai liberi m-au votat pe mine", a completat Macovei.
În scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis, Macovei îi cere acestuia, între altele, să nu promulge legea grațierii și amnistiei, să nu efectueze grațieri individuale decât pentru oameni aflați cu adevărat în nevoie, să organizeze, dacă va ajunge președinte, un referendum național în 2015 pentru eliminarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și a președintelui, să garanteze, în privința politicii externe, păstrarea direcției României către vest, continuarea procesului de integrare în UE prin aderarea României la spațiul Schengen, să respecte independența justiției.
La rândul său, Klaus Iohannis a declarat, ieri, că s-a bucurat să afle de susținerea Monicăi Macovei, spunând totodată că toate elementele prin care Macovei îi condiționează sprijinul se regăsesc și în programul său prezidențial. 
Taguri
Articolul anterior Tăriceanu îl susține pe Ponta în turul al doilea
Articolul următor "Am fost sancționate la comanda fostului rector Dănuț Epure!"

Comentează știrea

paul
7 noiembrie 2014
Cele mai sigure oferte de lucru!

Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei