Duminică, 07 Iunie 2026

Moțiunea de cenzură pe legea salarizării va fi supusă la vot luni

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 Decembrie 2010 289 < 1 min citire
Moțiunea de cenzură intitulată "Legea privind salarizarea în anul 2011 - ultima țeapă trasă românilor de Guvernul Băsescu - Udrea - Boc" a fost prezentată, ieri, în plenul Parlamentului, în prezența premierului Emil Boc, urmând să fie dezbătută luni.
Textul moțiunii a fost citit de la tribuna Parlamentului de deputatul PNL Cristina Pocora, după care ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților s-a încheiat.
PSD a contestat faptul că citirea moțiunii a fost programată înainte ca moțiunea să fie depusă, dar ordinea de zi, care cuprindea ca singur punct prezentarea moțiunii, a fost aprobată de plen cu 148 de voturi "pentru", 53 "împotrivă" și 19 abțineri.
Vicepreședintele Camerei Deputa-ților, Ioan Oltean (PDL), a anunțat la finalul ședinței că moțiunea de cenzură va fi dezbătută, luni, la ora 10.00.
El a precizat că Birourile Perma-nente de marți au hotărât ca vineri să aibă loc o nouă ședință comună, pentru a se citi cea de a doua moțiune de cenzură pe care opoziția o va depune "cu certitudine" joi.
Potrivit lui Oltean, citat de Mediafax, și această a doua moțiune va fi luată în dezbatere tot luni.
Articolul anterior 15 ani de închisoare pentru jurnalistul moldovean Ernest Vardanean
Articolul următor "Voi candida la Primăria Constanța"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei