Moțiunea simplă "PSD are alergie la justiție" va fi dezbătută, astăzi, de la ora 17,00, în plenul Camerei Deputaților, urmând să primească votul final în ședința de marți.
- Publicitate -
Pe agenda Camerei Deputaților a rămas în așteptare din sesiunea ordinară trecută, pentru dezbatere, moțiunea simplă intitulată "PSD are alergie la Justiție" depusă de PDL și PNL pe 2 iulie. Moțiunea simplă a PNL și PDL este îndreptată împotriva ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, Opoziția solicitându-i acestuia să explice care a fost implicarea sa în "cazul Duicu" și în propunerea Elisabetei Ponea pentru șefia Secției Judiciare a DNA.
De asemenea, luni, în ședința de plen, vor fi dezbătute proiectele de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator și amnistia fiscală pentru pensionari, mame și bugetari care au primit pe 2 septembrie rapoarte de admitere în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Aceste proiecte vor primi fi votate marți, în sesiunea de vot final.