Luni, 08 Iunie 2026

MRU: "SIE a fost în NATO înainte ca România să fie primită în Alianță"

de Carmen MOCANU Luni, 31 Martie 2014 125 < 1 min citire
MRU: "SIE a fost în NATO înainte ca România să fie primită în Alianță"
Serviciul de Informații Externe (SIE), dar și celelalte structuri din Sistemul Securității Naționale (SSN) au fost în NATO "cu ceva timp înainte ca România să fie primită oficial în Alianță", a declarat, agenției Mediafax, fostul director al SIE Mihai Răzvan Ungureanu.
În acest context, Ungureanu a spus că între 1990 și 2000 "SIE a cunoscut mutații succesive, rezultat al evoluției societății și nevoii de integrare legislativă și funcțională ca instituție distinctă în cadrul SSN", dar că "aceste modificări, promovate oarecum aleatoriu, s-au limitat de obicei la zona strict organizatorică (promovarea unei noi organigrame), nefiind rezultatul unei gândiri sistemice, care să conducă la dezvoltarea unei noi culturi organizaționale".
În consecință," analiza de sistem realizată în 2001 precum și comandamentele generate de opțiunea euro-atlantică au conturat necesitatea elaborării unui program coerent, cu obiective, etape și mecanisme de implementat în scopul modernizării și reformării SIE", a subliniat fostul director al Serviciului, întrebat despre reformarea SIE ca urmare a aderării României la NATO.
Taguri
Articolul anterior ANM. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, la Constanța
Articolul următor Traian Băsescu, declarații de presă: Acciza la combustibil, suferință inutilă pentru populație

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei