Dacă până mai ieri, existau trei candidați oficiali pentru funcția de președinte al Organizației Județene a PDL Constanța, în cursul zilei de ieri lista s-a mărit cu încă un democrat-liberal. Este vorba despre Nicolae Ciucă, membru fondator al PDL. Candidatura sa a fost validată ieri în cadrul Biroului Permanent Național, astfel că, în momentul de față sunt patru candidați oficiali care se simt capabili să țină în frâu soarta PDL-ului la Constanța. Reamintim că primul care și-a depus candidatura este senatorul Mircea Banias, urmat de directorul ANR Constanța, Paul Brânză, și directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Christian Gigi Chiru. Alegerile vor avea loc, sâmbătă, la Casa de Cultură din Constanța.
- Publicitate -