Duminică, 07 Iunie 2026

Nicolae Ciucă va fi candidatul PNL la prezidențiale

de Carmen MOCANU Vineri, 03 Noiembrie 2023 2454 < 1 min citire
Nicolae Ciucă va fi candidatul PNL la prezidențiale
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a precizat în ședința conducerii formațiunii liberale că își asumă candidatura la următoarele prezidențiale, răspunzând întrebării adresate de un coleg, susțin surse de la vârful PNL.
Așadar, Nicolae Ciucă își asumă să candideze la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut în reuniunea PNL de la Sinaia, potrivit unor surse politice. În aceeași ședință însă a fost prezentat și un sondaj, în care partidul nu ar obține mai mult de 19% la alegeri.
Sondajul general pe țară arată, susțin surse din ședință, că PNL se află mult sub PSD. 31% ar avea social-democrații și 19% liberalii. Au fost nenumărate discuții în care liberalii s-au plâns că sunt vioara a doua în această coaliție și că le scade imaginea din cauza atitudinii pe care PSD o are față de PNL.
Taguri
Articolul anterior Operaţiunea „Nargile”. Sancţiuni contravenţionale de peste 1,3 milioane lei aplicate de inspectorii antifraudă
Articolul următor IPS Teodosie va sluji în week-end într-un sat din Suceava

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei