Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Niculae Gheorghe a fost exclus din PRM Constanța

de Corina POPESCU Joi, 01 Octombrie 2009 664 2 min citire
Potrivit unui comunicat de presă, Biroului Executiv Județean al PRM Constanța s-a întrunit, la începutul săptămânii, pentru a stabili o serie de "măsuri organizatorice și disciplinare, necesare bunei funcționări" a filialei constănțene.
Printre subiectele dezbătute de către cei 22 de membri ai Biroului, s-a numărat și excluderea din partid a fostului lider județean Niculae Gheorghe. Mircea Stoian, actualul președinte al Filialei Județene Constanța a PRM, a declarat că Biroul Executiv a fost de acord, în majoritate, să îl excludă pe Niculae Gheorghe pentru "încălcarea, cu bună-știință și repetat, a prevederilor Statutului PRM". "Niculae Gheorghe a refuzat să predea arhiva partidului și o parte din tabelele cu semnături strânse pentru candidatura lui Corneliu Vadim Tudor. Noi susținem că acesta este un lucru grav", a adăugat Stoian.
Mircea Stoian a mai precizat că formațiunea politică se află pe ultima sută de metri în ceea ce privește acțiunea de strângere a semnăturilor. Potrivit indicațiilor primite de la Centru, peremiștii constănțeni trebuie să strângă 10.000 de semnături.
În replică, Niculae Gheorghe a declarat că nu știe nimic despre această decizie. "Așa cum ați putut vedea și la Conferința Județeană, eu am acceptat să cedez funcția de președinte și chiar i-am rugat pe membrii PRM să îl voteze pe Mircea Stoian. Din punct de vedere etic, dacă aceasta este răsplata pe care o primesc din partea sa, atunci este jenant", a comentat fostul lider PRM. Tot el a mai spus că, din punct de vedere politic, "partidul nu are nevoie de așa ceva acum". Niculae Gheorghe și-a mai exprimat hotărârea de a contesta această decizie la Centru.
De asemenea, el nu a exclus posibilitatea de a se orienta către un alt partid. "Trebuie să discut și eu cu susținătorii mei. Am o groază de oameni care sunt alături de mine. Teoretic, este posibil să ne orientăm spre un alt partid. Sau vom încerca, din nou, să preluăm frâiele partidului", a încheiat el.
Taguri
Articolul anterior Mazăre dă pachete doar pensionarilor Constanței. Ceilalți săraci nu contează
Articolul următor Banii publici sunt risipiți pe deschiderea magazinelor de produse confiscate de Fisc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei