Duminică, 07 Iunie 2026

Nicuşor Dan a explicat care este rezultatul vizitei sale la Berlin

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 20 Iulie 2025 202 1 min citire
Nicuşor Dan a explicat care este rezultatul vizitei sale la Berlin
Președintele Nicușor Dan a declarat, la Berlin, că rezultatul concret al vizitei oficiale efectuate în Germania este semnarea Planului de acțiune comun în care s-a clarificat colaborarea dintre cele două state pe diferite domenii.
Dacă vorbim concret, rezultatul este că s-a semnat acel plan de acțiune care este un parteneriat și care este rezultatul unei munci care a început de mai multă vreme, un an și jumătate să spunem, în care s-a clarificat modul în care noi vom colabora pe diferite domenii", a afirmat Nicușor Dan, într-o conferință de presă la Ambasada României de la Berlin, întrebat în legătură cu rezultatul vizitei oficiale efectuate în Republica Federală Germania.
El a adăugat că în cadrul acestei vizite au fost discutate și teme economice. „O să vedem, pentru că au fost niște discuții care au început azi, o să vedem unde vor duce discuțiile pe partea economică, pentru că, dacă vom avea investiții în România de câteva miliarde, ăsta va fi evident rezultatul cel mai concret din această vizită", a menționat șeful statului.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a semnat vineri, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Geza Andreas von Geyr, Planul de acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania. Semnarea a avut loc în prezența președintelui Nicușor Dan și a cancelarului Friedrich Merz, în contextul vizitei oficiale efectuate vineri la Berlin de șeful statului român.
Taguri
Articolul anterior "Jurnaliștii în direct" - Zoom pe actualitate cu Răzvan Pantelimon, Simona Anghel și Valentin Ispas
Articolul următor Ovidiu Felipov, specialist în arte plastice, s-a alăturat echipei PSD Constanţa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei