Nini Săpunaru, ÎN ATENȚIA DNA. O firmă care i-a aparținut e cercetată penal. Săpunaru a cedat recent acțiunile avute la această firmă. Nini Săpunaru este propunerea lui Crin Antonescu pentru funcția de ministru al Transporturilor. De mai bine de un an, DNA Iași anchetează o serie de contracte încheiate cu statul de către o firmă la care Nini Săpunaru a avut până acum câteva săptămâni 49,5% din acțiuni, potrivit evz.ro.
După ce fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare în dosarul "Transformatorul", iar Ovidiu Silaghi, cel care trebuia să-l înlocuiască urmează a fi urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, acum trei zile, că persoana care va prelua conducerea Ministerului Transporturilor va fi un om cu greutate politică și experiență administrativă, care vreme de ani de zile nu a avut probleme cu ANI și nici cu DNA, completează realitatea.net.