Duminică, 07 Iunie 2026

Noi locuri de muncă și sprijinirea investițiilor, prioritățile Primăriei Cumpăna

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Martie 2016 395 2 min citire
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a organizat, zilele trecute, o dezbatere publică având ca temă principală "Prezentarea raportului anual privind starea economică, socială și de mediu a comunei Cumpăna".
La evenimentul ce s-a desfășurat în sala mare a Căminului Cultural din localitate au fost prezenți locuitori ai comunei, agenți economici, dar și invitați din partea autorităților locale județene.
Acest raport anual cumulează rapoartele de activitate pe anul 2015 ale compartimentelor funcționale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cumpăna, evidențiind cu precădere obiectivele de activitate specifice, modul de atingere a acestora, respectiv aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului Local și a dispozițiilor emise de primar. 
Printre altele, Mariana Gâju a spus că misiunea primăriei comunei Cumpăna este asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și oferirea unor servicii publice locale de calitate, realizate în condiții de eficiență, într-un mod echitabil, transparent și legal. 
"Așa cum am încercat în fiecare an, acest raport nu vreau să reprezinte doar un act ad-ministrativ impersonal, ci să fie un instrument de informare a cetățenilor cu privire la modul și eficiența rezolvării treburilor publice, a acți-unilor întreprinse pentru realizarea strategiilor, a modului de îndeplinire a obiectivelor propuse pe principalele domenii de activitate, mani-festându-mi, încă o dată, deschiderea și transparența față de cetățean, încercând să îm-bunătățim în fiecare an calitatea și eficiența muncii noastre", a precizat primarul Mariana Gâju. 
Ea a adăugat că, la fel ca și cu alte ocazii, dorește să declare disponibilitatea instituției pe care o reprezintă de a fi un partener viabil și serios de dialog cu locuitorii în slujba cărora se desfășoară întreaga activitate, pentru că numai printr-un act administrativ transparent se poate crea împreună un viitor durabil.
Ca o concluzie a prezentării raportului de activitate pe anul 2015, primarul Mariana Gâju, a subliniat: "Ne propunem să fim un reper al eficienței, coerenței actului decizional și transparenței administrative. Să susținem crearea unei comunități active și dinamice, să atragem investiții și să generăm proiecte de importanță strategică pentru comună și cetățeni, și toate acestea să conducă la creșterea calității vieții în comuna Cumpăna. Strategia de dezvoltare a comunei pentru următorii ani cuprinde mă-suri pentru crearea de noi locuri de muncă și sprijinirea investițiilor, dezvoltarea educației și protecția socială, dezvoltarea infrastructurii utilitare", a adăugat la finalul prezentării primarul Mariana Gâju.
Taguri
Articolul anterior Edilul Valentin Saghiu a oferit plachete celor trei polițiști din Murfatlar care s-au pensionat
Articolul următor UDTR marchează sosirea primăverii printr-un festival cultural

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei