Duminică, 07 Iunie 2026

Remus Cernea: "Nu am discutat niciodată cu Radu Mazăre despre candidatura mea"

de Carmen MOCANU Marţi, 16 Octombrie 2012 639 3 min citire
"Nu am discutat niciodată cu Radu Mazăre despre candidatura mea"
Actualul candidat al USL pe Colegiul 9 pentru Camera Deputaților din Constanța, Remus Cernea, speră într-o colaborare bună cu președintele PSD Constanța, Radu Mazăre, chiar dacă, în trecut, cei doi au fost "adversari" pe proiecte ce vizau problemele de mediu.În anul 2005, Remus Cernea participa la mitingul pentru susținerea campaniei "Salvați Parcul Tăbăcăriei din Constanța", unde urma a se construi un mall și o catedrală. Cu alte cuvinte, milita împotriva unui proiect inițiat de Radu Mazăre.
Vremea a trecut iar interesele politice sunt uneori de nebănuit și, mai ales, imprevizibile. Așa se face că, în urmă cu ceva timp, după ce deputatul PSD Antonella Marinescu a anunțat că renunță la o nouă candidatură pe Colegiul 9, conducerea PSD Constanța s-a trezit cu o directivă de la București prin care i se transmitea că Remus Cernea va candida pe listele USL de la Constanța.
"Candidatura lui Remus Cernea la Constanța a fost susținută în mod special de Victor Ponta. Radu Mazăre nu a fost foarte încântat dar a trebuit să accepte. Probabil, în schimb, va negocia pentru un nou post de conducere la București pentru vreun social-democrat constănțean", au declarat surse din cadrul PSD Constanța.
La rândul lui, Remus Cernea spune că nu a discutat absolut nimic despre candidatura sa cu Radu Mazăre.
"Totul s-a făcut la nivel central. Victor Ponta a spus clar că dorește să susțină dezvoltarea Parti-dului Verzilor în România. Pentru acest lucru, este nevoie ca formațiunea politică să fie reprezentată în Parlament. În aseme-nea condiții, se punea problema ca eu și alți colegi să candidăm acolo unde avem șanse să câștigăm. Așa am ajuns eu să candidez la Constanța. De fapt, a fost un dublu inte-res. Să candidez într-un județ unde am șanse de câștig și, în același timp, unde pot fi implementate proiecte de mediu", a declarat Remus Cernea pentru "Cuget Liber".
El a mai spus că, de la mitingul din 2005, s-a mai întâlnit cu Radu Mazăre însă nu a discutat niciodată cu el despre o posibilă candidatură a sa la Constanța.
"Eu cred că vom colabora foarte bine. Șansa de a accede în Parlament înseamnă enorm pentru mine iar, în caz de câștig mandatul meu se va dovedi unul meritat. Am în vedere o construcție politică pe termen lung iar atunci când mă angrenez într-o activi-tate o fac cu pasiune și nu mă las până ce nu văd problema rezolvată", a mai spus candidatul USL pe Colegiul 9.
Remus Cernea are 38 de ani. El și-a făcut apariția în politică, în anul 2009, în calitate de candidat prezidențial anti-sistem reprezentând Partidul Verde din România. După un conflict cu conducerea PV, Remus Cernea a înființat o nouă formațiune cu program ecologist, Mișcarea Verzilor. Deși, inițial, MV era considerat un partid independent și inovatoriu în politica românească, Remus Cernea l-a condus spre o uniune cu Partidul Social Demo-crat în schimbul unui post de consilier de stat și sprijin financiar din partea PSD în vederea alegerilor. Majoritatea conducerii MV a demisionat înainte de această fuziune observând motivele personale ale președintelui. Foștii săi colegi spuneau că gestul lui Remus Cernea contravine retoricii inițiale prin care el condamna activi-tățile trecute și actuale ale partidelor politice din Parlamentul României.
Taguri
Articolul anterior Este oficial! Românca Mădălina Ghenea s-a combinat cu Gerard Butler!
Articolul următor Monica Iacob Ridzi s-a înscris în PP-DD

Comentează știrea

Hanibal
16 octombrie 2012
o noua stea cu coada de cal

Candidatura acestui Cernea-coada de cal,nu face decat sa demonstreze la ce ne putem astepta din partea unor categorii "de tineri" in care unii romani naivi inca mai cred ca vor face ceva mai bun in politca decat s-a facut pana acum.Mai mult,vedem inca o data cat de democratic este un partid care este obligat de esalonul superior sa inscrie pe lista de candidati pe unul care i-a fost adversar. Ecologistii din Constanta n-au facut decat sa taie frunza verde la caini.Au simulat ca lupta pentru mediu ,fiind in realitate un paravan pentru Mazare si banda sa care,cu ajutorul excrocului si banditului de Traian Petrescu fost director la MEDIU ,au dat autorizatiile pentru distrugerea parcurilor.Sa nu ne miram de aparitia acestui meteorit cu coada.In toate partidele sunt bine primiti tranfugii,voiajorii politici,deoarece sunt usor de manevrat si vor executa docili ordinele celor care i-au propulsat.Membrii fideli,sa stea cuminti si sa se multumeasca cel mult cu o strangere de mana sau uneori nici atata.Credem ca USL este hotarata sa se sinucida.Pe langa prostiile facute de cand sunt la guvernare,si-au pregatit si viitoarea cadere libera prin colectionarea tuturor deseurilor politice,care sub nici o forma nu vor permite ca USL sa aiba majoritatea in Parlament in cazul ca va vastiga alegerile.

JEAN
22 octombrie 2012
Codita

baiatul e pus ptr a spala imaginea pastaii. a creat un ONG, l-a transformat in partid si s-a bagat la coada lui ponta. nu reprezinta ecologistii ci doar interesul lui mizer. ar trebui ca Ecologistii sa vina cu candidati proprii si sa militeze ptr mediu, anti mazare.... anti codita.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei