Președintele PMP Elena Udrea a precizat, pe Facebook, că nu are nicio legătură cu presupusa intervenția la ANRP făcută pentru a fi aprobat un dosar de restituire pentru Gheorghe Stelian și nu a intervenit niciodată și în nicio situație pentru nimeni la conducerea ANRP.
- Publicitate -
"Citesc pe blogul lui Robert Turcescu un document oficial DNA! În primul rând pun întrebarea dacă este normal ca un astfel de document să fie dat pentru a apărea "pe surse", unui fost colaborator (sau actual) al Serviciilor? Încă nu știm al căror Servicii. Pentru că imi este amintit numele într-o inșiruire, fac următoarele comentarii: nu am nicio legătură cu presupusa intervenție la ANRP făcută pentru a fi aprobat un dosar de restituire pentru Gh. Stelian; niciodată, în nicio situație, nu am intervenit pentru nimeni la conducerea ANRP, nu am vorbit cu niciun reprezentant al acestei institutii pe care, de altfel nici măcar nu-i cunoșteam. Așa cum am precizat deja, nu am știut că Alina Bica, cu care eram colegă în Guvern la acea dată, era reprezentanta Ministerului Justiției la ANRP", a scris Udrea pe contul său de socializare.
Ea a adăugat că a vorbit cu colegi din conducerea partidului atunci când a auzit despre posibile ilegalități comise de președinta ANRP, dar cei cărora le-a reclamat i-au spus că se înșeală.