Având în vedere numărul mare de turiști care și-au petrecut acest final de săptămână pe malul mării, Biroul Electoral Județean nr. 14 Constanța a decis suplimentarea buletinelor de vot la secțiile de votare nr. 4 și nr. 5 Constanța, prin redistribuire.
- Publicitate -
“Având în vedere dispozițiile art. 19 alin. (l) lit. d) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora birourile electorale județene distribuie, pe bază de proces-verbal, prin intermediul primarilor, buletinele de vot, ștampilele de control, ștampilele cu mențiunea "VOTAT" și celelalte materiale necesare procesului electoral birourilor electorale ale secțiilor de votare.
Observând prevederile art.34 alin.(2) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "Predarea și distribuirea buletinelor de vot se fac în pachete sigilate de câte 100 de bucăți sau multiplu de 100 de bucăți, pe bază de proces-verbal."
Luând în considerare dispozițiile Deciziei Biroului Electoral Central nr.22 D/14.03.2025 privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Președintele României din anul 2025 în condiții de legalitate, egalitate și integritate, precum și dispozițiile Deciziei Biroului Electoral Central nr.10 D/04.03.2025 privind exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025;
Luând în considerare Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2025 privind numerotarea secțiilor de votare organizate pe teritoriul României;
Ținând cont de discuțiile din cadrul ședinței informale a Comisiei Tehnice a județului Constanța de Organizare a Alegerilor Prezidențiale din anul 2025, precum și adresa Instituției Prefectului Județul Constanța înregistrată la BEJ nr. 14 Constanța cu nr. 153/28.04.2025, prin care se menționează că în minivacanța de 1 Mai se preconizează un aflux de cetățeni cu drept de vot care vor staționa sau vor tranzita teritoriul județului Constanța în special în municipiul Constanța, municipiul Mangalia, orașul Eforie, orașul Năvodari, comuna Corbu și comuna Limanu, fapt care necesită suplimentarea numărului buletinelor de vot în anumite birouri ale secțiilor de votare de pe raza județului Constanța;
Ținând cont că fiecare birou al secției de votare de pe raza județului Constanța va primi un număr de buletine de vot corespunzător persoanelor cu drept de vot înscrise în listele electorale permanente, fiind propusă redistribuirea din procentul suplimentar de 10% și doar din anumite birouri ale secțiilor de votare în care prezența la vot la alegerile anterioare nu a fost de 100%;
În temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
BIROUL ELECTORAL JUDEȚEAN NR. 14 CONSTANȚA
DECIDE:
Art.1. Suplimentarea numărului de buletine de votsi timbrelor autocolante care vor fi folosite în turul II al alegerilor pentru Alegerea Președintelui din anul 2025, pentru următoarele secții de votare de pe raza județului Constanța:
- Secția de votare nr. 4 va primi buletine de vot si timbre autocolante după cum urmează:100 buletine de vot si timbre autocolante de la SV 1, Constanta, Colegiul National”Mihai Eminescu” Strada Traian , Nr.19 100 buletine de vot si timbre autocolante de la SV 2, Constanta, Colegiul National ”Mihai Eminescu” Strada Traian , Nr.19 100 buletine de vot si timbre autocolante de la SV 9, Constanta, Colegiul National Pedagogic”Constantin Bratescu” Strada Răscoala 1907 (Strada Răscoalei), Nr. 42
- Secția de votare nr. 5 va primi buletine de vot si timbre autocolante după cum urmează: 100 buletine de vot de la SV 7 Constanta, Colegiul Comercial ”Carol I” Strada Decebal ,Nr. 15
Art.2. Prezenta decizie se comunică Instituției Prefectului județul Constanța pentru a fi dusă la îndeplinire.
Art.3. Prezenta decizie se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Biroului Electoral Județean nr. 14 Constanța și pe pagina de internet a Instituției Prefectului județul Constanța.”