Sâmbătă, 06 Iunie 2026

O emisiune de obligațiuni a Primăriei Năvodari va intra luni la bursă

de Cuget Liber Sâmbătă, 19 Septembrie 2009 353 < 1 min citire
Primăria orașului Năvodari aduce luni la Bursă o emisiune de obligațiuni în valoare de 20 milioane lei, cu o maturitate de 18 ani, titlurile fiind emise la începutul lunii iulie, a anunțat vineri Bursa de Valori București. Potrivit NewsIn, cele 200.000 de obligațiuni ale Primăriei Năvodari vor genera o dobândă egală cu media dobânzilor interbancare la șase luni, la care se va adăuga o primă de 1,15%. Principalul se va rambursa în 37 de rate semestriale, dobânda fiind plătită tot semestrial.
Obligațiunile au fost emise la începutul lunii iulie, a acestui an, urmând să ajungă la maturitate în octombrie 2027.
O altă emisiune de obligațiuni în valoare de 28 milioane lei, a primăriei municipiului Focșani, a intrat vineri la tranzacționare la BVB, banii obținuți urmând să fie folosiți pentru rambursarea unui credit cu aceeași valoare, contractat în 2006.
În prezent, la Bursa de Valori se tranzacționează 24 de emisiuni de obligațiuni municipale și 26 de emisiuni de titluri de stat.
Articolul anterior MApN nu a plătit restanțele pentru cele două sporuri amânate la plată în lunile aprilie și mai
Articolul următor Pedelistul Senol Zevri vrea să renunțe la coordonarea campaniei pe Colegiul 2

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei