Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care prevede că orice act sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit 16 ani se va considera viol şi se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, cu excepţia cazului în care diferenţa de vârstă între făptuitor şi victimă nu depăşeşte cinci ani.
- Publicitate -
Actul normativ vizează modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002.
Legea prevede înlăturarea imprescriptibilităţii infracţiunii de pornografie infantilă. De asemenea, întreţinerea oricărui act de natură sexuală cu un minor care practică prostituţia se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, faţă de 3 luni - la 2 ani cât este în prezent.
Actul normativ mai prevede că pedeapsa este închisoarea de la 7 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi în cazul violului asupra unui minor care a împlinit vârsta de 16 ani.
Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă faptele sunt comise în una din următoarele împrejurări: a) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viaţa victimei în orice alt mod; b) fapta a fost săvârşită asupra unei femei gravide; (c) în urma faptei, victima rămâne însărcinată; d) victima se află într-o stare de vulnerabilitate vădită, cauzata de vârstă, boală, handicap fizic sau psihic ori o situaţie de dependenţă; e) fapta a fost comisă prin folosirea unei arme sau prin ameninţarea cu aceasta; f) victimei i s-a administrat, fără ştiinţa sa sau împotriva voinţei sale, alcool sau orice substanţă care îi afectează discernământul sau controlul acţiunilor sale.