Deși, la nivel central, există mici probleme după ce traseiștii care s-au văzut cu anumite funcții obținute cu ajutorul Partidului Poporului-Dan Diaconescu și-au dat demisiile din partid, lucrurile nu stau așa de rău cum lasă să se creadă anumite persoane rău intenționate.
- Publicitate -
Conducerea centrală a Partidului Poporului-Dan Diaconescu își vede mai departe de obiectivele propuse și, ca o veste bună pentru fanii PP-DD, în scurt timp va reveni pe micile ecrane și postul OTV.
Și la Organizația Județeană a PP-DD Constanța lucrurile decurg foarte bine, în aceste zile având loc o amplă acțiune cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, ce se sărbătorește la data de 1 Iunie. Mai exact, liderii filialei de la malul mării continuă seria acțiunilor organizate la diverse evenimente așa cum au făcut și de Crăciun, 8 Martie sau Paște.
"Copiii sunt cea mai mare alinare a noastră, motiv pentru care ne pregătim ca, de ziua lor, să le aducem bucurie în suflete. Ne-am mobilizat ca de fiecare dată și vom pregăti cu această ocazie spectacole speciale pentru ei. Mai mult, toți copiii membrilor de partid - și nu numai - vor primi pachete cu dulciuri, încălțăminte, hăinuțe și echipamente sportive", a declarat președintele Organizației Județene a PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu.
El a mai adăugat că astfel de acțiuni se vor desfășura la Constanța, Mangalia, Cernavodă, Mihail Kogălniceanu, Mircea Vodă, Lumina și în toate celelalte localități unde partidul are filiale în județul Constanța.
În ceea ce privește activitatea pe plan județean, Gheorghe Slabu a spus că lucrurile se desfășoară foarte bine și că, în general, este mulțumit de tot ceea ce se întâmplă în filiala constănțeană, deși întotdeauna este loc și de mai bine.
"După cum știți, s-a format o echipă alcătuită din oameni de la județ, care face o analiză a filialelor din județul Constanța. Au fost deja analizate organizațiile de la Cumpăna, Techirghiol, Eforie. În scurt timp, urmează și celelalte, până ce vor fi toate analizate. Avem termen stabilit ca, până la data de 30 iunie, să se finalizeze această acțiune. În urma acestora, pot să spun că activitatea din filiale este mulțumitoare. Mai mult, recent, chiar s-au mai întărit anumite organizații, deoarece au venit noi membri în partid. Oamenii sunt dornici să facă parte din PP-DD, au văzut că suntem oameni serioși și nu îi vizităm doar în preajma alegerilor. Asta le dă speranță în mai bine, iar noi nu vrem să le-o înșelăm. Cu alte cuvinte, oamenii au încredere în PP-DD, iar noi nu vrem să-i dezamăgim. Avem oameni care ne vizitează și la sediul partidului din Constanța. Recent, două persoane ne-au solicitat ajutorul în privința unor probleme medicale și i-am ajutat cu tot ce ne-a stat nouă în putință", a mai spus președintele PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu.