Duminică, 07 Iunie 2026

Orban: "Dacă nu eram în NATO, azi eram şi noi în bătaia rachetelor lui Putin"

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 13 Martie 2022 355 1 min citire
Orban: "Dacă nu eram în NATO, azi eram şi noi în bătaia rachetelor lui Putin"
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Slatina, că în situaţia în care România nu era membră NATO, ar fi fost în bătaia rachetelor agresiunii imperialiste a lui Putin.
Orban a menţionat că a susţinut încă din anii '90 intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană şi a arătat că pe tot Flancul Estic Alianţa a desfăşurat trupe în scop defensiv.
Bine că am ajuns în Uniunea Europeană şi în NATO. Dacă nu eram în NATO, astăzi eram şi noi în bătaia rachetelor agresiunii imperialiste a lui Putin. Astăzi NATO a desfăşurat trupe pe tot Flancul Estic, în ţările baltice, în nord, în Polonia, România şi o să mobilizeze şi în Bulgaria, deci tot Flancul Estic este apărat", a adăugat el, scrie Agerpres.
În opinia sa, probabilitatea ca România să intre într-un conflict militar este infimă.
Este o perioadă în care există o anumită vulnerabilitate a populaţiei la tot felul de zvonuri. Românii trebuie să ştie că probabilitatea ca România să intre într-un conflict militar, astăzi, este infimă, din foarte multe motive", a spus fostul premier.
Întrebat despre semnificaţia vizitei vicepreşedintelui SUA, Kamala Harris, în România, Orban a afirmat că prin această vizită oficială se transmite un mesaj ferm de susţinere pentru ţările NATO de pe Flancul Estic.
Taguri
Articolul anterior Peste două miliarde de euro, pentru agricultorii români
Articolul următor Tinerii din comuna Saraiu, care au împlinit vârsta de 18 ani, au fost sărbătoriţi

Comentează știrea

Constantin
14 martie 2022
erorile celor ce se substituie neamului

Minciuni !!!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei