Orban: "În România 70% din populație adoră doctrina națională, patriotică, creștină"

de Mircea GHIȚĂ Joi, 26 August 2021 162
Ludovic Orban și-a prezentat, miercuri, moțiunea în fața colegilor din organizația PNL Galați. Acesta le-a transmis liberalilor gălățeni că el apără doctrina națională, patriotică, creștină, valori „adorate” de o mare parte dintre români, și că nu se va bate pentru „15-17% din publicul modern, progresist”.
„La ora actuală există în România aproximativ 65-70% din populaţie care adoră sau simpatizează, vibrează la elemente de doctrină naţională, patriotică, creştină, cu baza conservatoare, cu fundamentele tradiţionale ale societăţii româneşti, satul românesc, şcoala, biserica, familia, sunt lucruri fundamentale în dezvoltarea societăţii româneşti, sunt valori pe care noi trebuie să le apărăm, ca şi partid politic”, a spus Ludovic Orban.
„Nu pot să mă bat pe o nişă de 15-17% care cuprinde numai publicul ăsta, să-i zicem, modern sau progresist, în condiţiile în care avem un bazin atât de larg de expunere pe care noi PNL trebuie să îl reprezentăm, nu să lăsăm PSD-ul mincinos care a ţinut România pe loc şi care nu a făcut altceva decât să menţină subdezvoltarea României şi statul pe loc în competiţie cu celelalte ţări occidentale sau nu o să le lăsam la alţi demagogi care s-au trezit peste noapte şi se bat cu cărămida în piept că sunt naţionalişti”, a adăugat Orban.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei