Parlamentarii avocați nu trebuie să pledeze în cauze împotriva statului

de Carmen MOCANU Marţi, 16 Aprilie 2013 97
Agenția Națională de Integritate a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputaților prin care precizează că parlamentarii care exercită și profesia de avocat nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului.
În scrisoarea ANI semnată de către președintele acestei instituții, Horia Georgescu, se arată că Agenția a analizat proiectul de modificare a Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri și consideră că "nu se justifică" eliminarea din acest proiect a interdicției ca deputatul și senatorul care exercită și profesia de avocat să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului, a autorităților sau a instituțiilor publice, a companiilor naționale ori a societăților naționale în care acestea sunt părți.
"Propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilității unei persoane care ocupă o funcție publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român încalcă principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese, având ca efect manifestarea unei atitudini partizane de natură să lipsească de obiectivitate exercitarea prerogativelor de putere publică", a precizat ANI.
Biroul Permanent al Camerei Deputaților a decis marți să trimită Comisiei juridice scrisoarea ANI, a precizat secretarul Camerei Niculae Mircovici.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei