Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentarii din subcomisia pentru Codul Civil au mai dat, ieri, o șansă dreptului la libera exprimare

de Cuget Liber Joi, 07 Mai 2009 440 1 min citire
Subcomisia pentru Codul Civil a decis, ieri, să lase deschis capitolul privind "respectul vieții private și al demnității persoanei umane", după ce reprezentanții Coaliției "Opriți Codurile!" și ai organizațiilor media au susținut că vor să facă observații.
O nouă întâlnire între parlamentari și reprezentanții ONG-urilor și ai asociațiilor profesionale a fost stabilită pentru data de 13 mai, în condițiile în care subcomisia pentru Codul Civil poate finaliza dezbaterile pe marginea proiectului în această săptămână.
Discuțiile de ieri s-au concentrat, în special, pe dreptul la viață privată și liberă exprimare.
Deputatul conservator Bogdan Ciucă a declarat, la finalizarea dezbaterilor care au durat aproximativ 4 ore, că reprezentanții Coaliției "Opriți Codurile!" și-au menținut poziția vizavi de procedura de adoptare a Codurilor. Ciucă a dat asigurări că "toate articolele solicitate pentru a fi rediscutate, vor fi rediscutate", rămânând ca reprezentanții ONG-urilor și asociațiilor profesionale să se gândească la observațiile pe care vor să le facă și să le prezinte în cadrul unei noi întâlniri. Ciucă a mai spus că trebuie găsită formula prin care să se respecte, deopotrivă, dreptul la viață privată și la liberă exprimare, astfel încât să nu existe abuzuri nici din partea mass-media, dar nici din partea cetățenilor. Reprezentantul PC a dat exemplu filmările cu camera ascunsă, care nu se justifică atunci când este vorba de intruziuni în viața intimă a unei persoane publice, dar care sunt utile atunci când se realizează pentru a demasca săvârșirea unor infracțiuni.
Articolul anterior Ponta pledează pentru o lege specială privind insulta și calomnia
Articolul următor Spania va plăti indemnizații de șomaj românilor care se întorc în țară

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei