Parlamentarii vor să-și creeze un fond special ca să primească a doua pensie la bătrânețe. Ei s-au gândit să cotizeze între 5 și 10% din salariul lor în acest fond iar restul banilor să vină, evident, de la buget.
- Publicitate -
Proiectul pensiilor speciale este inițiat de 18 deputați UDMR, de Aura Vasile (PSD) și Eugen Nicolicea (UNPR).
"Această formă de pensie este menită să asigure o anumită stabilitate economică și financiară după ieșirea la pensie a membrilor Parlamentului care, pe o perioadă de unui sau mai multe mandate, au exercitat funcția de demnitar în organul legislativ al țării. La elaborarea inițiativei legislative s-a ținut cont de uzanța țărilor membre ale Uniunii Europene, luându-se drept model sistemul de pensii al membrilor Parlamentului European", se arată pe site-ul Senatului.
Fondul de pensie parlamentară ar trebui realizat din contribuția de 5% din indemnizația parlamentarilor, restul de completează din bugetul Camerei Deputaților și Senatului.
Deputații și senatorii, la împlinirea vârstei de pensionare, beneficiază de pensie parlamentară. Resursele fondului de pensii parlamentare se constituie din contribuții ale deputaților și senatorilor. Contribuția lunară reprezintă 10% din indemnizația parlamentarilor aflați la îndeplinirea mandatului, adică în jur de 400 - 500 de lei lunar. Aleșii care ies acum la pensie câștigă, în medie, 2.000 - 3.000 de lei pe lună.
Pensia nu poate depăși 80% din indemnizația unui deputat sau senator.