Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentarul tătar Aledin Amet, susținut de conaționali în plenul Camerei Deputaților

de Adina BOCAI Joi, 26 Iunie 2008 461 2 min citire
Aproximativ 200 de tătari de la mai multe filiale ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco - Musulmani din România au fost prezenți, marți, la ședința Camerei Deputaților. Deputatul Aledin Amet a susținut în cadrul plenului o declarație politică referitoare la însemnătatea zilei de 18 Mai pentru tătarii crimeeni.
Tătarii din România au avut parte, marți, de încă o premieră, după ce în 2006, Parlamentul a declarat prin lege ziua de 13 Decembrie ca "Sărbătoare a tătarilor din România", iar anul trecut a fost aprobată și legea privind instituirea Premiului "Mehmet Niyazi" pentru toți literații din România care scriu despre etnia tătară. Marți, deputatul UDTTMR, Aledin Amet, a dat citire, în plenul Camerei Deputaților și în prezența a aproximativ 200 de conaționali de la filiale din Dobrogea și din București, unei declarații politice prin care a subliniat importanța zilei de 18 Mai pentru etnia tătară. Este data la care, în 1944, a avut loc, la ordinul lui Stalin, deportarea tătarilor din Crimeea în Siberia și în deșerturile Asiei Centrale.
În documentele istorice este consemnat faptul că "în noaptea de 17 spre 18 mai, tătarii au avut la dispoziție numai câteva minute pentru a se îmbrăca și a-și lua câteva lucruri. Mulți dintre ei nu și-au luat nimic, convinși fiind că vor fi împușcați. Au fost urcați în camioane și duși în gări, unde erau pregătite garnituri de vagoane de marfă sau pentru animale, care să-i ducă spre Răsărit, în Siberia sau în Asia Centrală. Conform datelor din arhive, au fost organizate 67 de garnituri de tren. Călătoria a durat de la câteva săptămâni la mai mult de o lună. Pentru fireștile necesități fiziologice exista în colțul fiecărui vagon câte un orificiu și atât. Jumătate din cei deportați au murit pe drum sau imediat ce-au ajuns în locurile de destinație, de foame, de sete, de boli. Cadavrele celor decedați zăceau zile întregi alături de cei vii, până când trenul oprea în câte o stație de cale ferată pentru aprovizionare cu apă sau mâncare. Și abia atunci erau ridicați morții, cadavrele lor fiind aruncate în câmp, fără a fi îngropate".
18 Mai a rămas consemnat, așadar, drept un moment critic în istoria tătarilor din Crimeea, ziua care a schimbat destinul unui popor.
Iar acest lucru a fost evidențiat și de deputatul Aledin Amet, marți, în plenul Camerei Deputaților. Parlamentarul a mai subliniat și faptul că tătarii din România se bucură de un statut privilegiat, beneficiind de o serie de facilități. A amintit aici faptul că până acum, etnia tătară din România este unică prin faptul că autoritățile statului au aprobat declararea prin lege a unei zile a etniei, dar și instituirea unui premiu pentru promovarea literaturii tătare.
La final, declarația politică susținută de parlamentarul tătar a primit și un vot de aprobare din partea colegilor deputați, un vot care, deși simbolic, este deosebit de important, după cum a apreciat Aledin Amet.
Articolul anterior Romania ranks fourth in the European Union in terms of industrial orders hike, Eurostat says
Articolul următor Somat de cămătari, vrea să-și vândă un rinichi

Comentează știrea

Ailin
3 decembrie 2011
Personalitate?

Desfid pseudo-personalitatile care, de dragul puterii sunt in stare sa pupe cizma care ne sta pe grumaz! Si stie foarte bine don' deputat la ce ma refer!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei