Duminică, 07 Iunie 2026

Parlamentul European deschide o anchetă în cazul lui Corneliu Vadim Tudor

de Alexandra BĂLAN Vineri, 15 Iulie 2011 349 1 min citire
Parlamentul European deschide o anchetă în cazul lui Corneliu Vadim Tudor
Parlamentul European a deschis o investigație preliminară în cazul eurodeputatului Corneliu Vadim Tudor, acuzat că și-a însușit 40.000 de euro reprezentând remunerațiile unuia dintre asistenții săi, informează European Voice.
Oficiali PE au declarat că au primit o plângere din partea lui Cezar Cătălin Marin, care a lucrat până la începutul lunii ca asistent al eurodeputatului român în circumscripția acestuia, iar serviciile financiare ale Parlamentului European vor analiza reclamația. De asemenea, PE a notificat și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în legătură cu acest caz. Într-o scrisoare trimisă serviciului administrativ al Parlamentului European, Cezar Cătălin Marin susține că nu a primit niciun ban până acum de la acesta, pentru care a lucrat ca asistent local în România.
Marin afirmă că în luna iunie a fost uimit să constate, în timp ce încerca să obțină un credit de la o bancă din România, că semnătura sa a fost falsificată pe trei contracte de muncă și că el ar fi trebuit să plătească taxe pentru cei 40.000 de euro la care a avut dreptul din iulie 2009 până în prezent.
După ce a depus o plângere penală la poliția din România pentru fals și delapidare, asistentul a cerut Parlamentului European să îi trimită orice document care să demonstreze că a fost angajat sau concediat din postul de asistent local.
Articolul anterior Zilele orașului Năvodari, între 29 și 31 iulie
Articolul următor Un nou proiect de reabilitare stradală, în lucru la Primăria Medgidia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei