Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Mai sunt 31 de zile până la alegerile europarlamentare din 7 iunie Parlamentul European, în cifre (I)

de Cuget Liber Joi, 07 Mai 2009 277 2 min citire
Aproape 400 de milioane de alegători din cele 27 de state membre UE vor participa între 4 și 7 iunie la un scrutin maraton pentru desemnarea membrilor legislativului european, transmite AFP.
Cine votează și când? Cine va face parte din noul Parlament?
Cei 375 de milioane de alegători din cele 27 de state membre UE nu votează toți în aceeași zi. Marea Britanie și Olanda votează pe 4 iunie, și vor fi urmate de Irlanda în 5 iunie, Cehia în 5-6 iunie, Slovacia, Letonia, Malta și Cipru în 6 iunie. Celelalte 19 state membre, printre care România, vor vota duminică, 7 iunie. Abia duminică în jurul orei 23.00, ora României, vor fi cunoscute primele estimări fiabile privind culoarea politică a noului Parlament European.
Sesiunea inaugurală a noului legislativ este prevăzută pentru 14-16 iulie la Strasbourg. Cu această ocazie, noii europarlamentari își vor alege președintele - cel puțin până în 2012, pentru că mandatul președintelui PE este de doi ani și jumătate. Conservatorii, considerați favoriți să câștige aceste alegeri, avansează deja numele a doi dintre ei pentru președinția PE - polonezul Jerzy Buzek și italianul Mario Mauro.
Tot în sesiunea inaugurală va fi aprobat viitorul președinte al Comisiei Europene, desemnat în prealabil de liderii celor 27 de state membre, la sfârșitul lunii iunie. Toată lumea se așteaptă ca portughezul Jose Manuel Barroso să fie menținut în funcție.
Câți europarlamentari sunt aleși?
Un număr de 736 de mandate de europarlamentar sunt în joc, mai puține față de legislatura actuală, care numără 785. Această reducere a numărului de mandate era prevăzută de Tratatul de la Nisa, aflat în continuare în vigoare până la ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Irlanda și Cehia. Dacă tratatul va fi ratificat până la sfârșitul anului, așa cum speră liderii europeni, numărul eurodepu-taților va crește la 754 până la sfârșitul legislaturii în 2014, deși nu se știe încă în ce fel vor fi repartizate cele 18 mandate în plus între țări. Numărul mandatelor PE ar putea suferi însă noi modificări, dacă Uniunea se mai extinde în cursul legislaturii viitoare. Croația este candidată la UE și ar putea adera încă din 2011, iar Islanda ar putea adera și ea, dacă va ajunge la un consens în această privință.
(Partea a doua a materialului o veți putea citi în cotidianul "Cuget liber" de mâine)
Articolul anterior Ministerul Mediului a blocat anul acesta un proiect de peste 600.000 de lei
Articolul următor Murfatlar are la dispoziție, în 2009, un buget de aproximativ 15.000.000 lei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei