Duminică, 07 Iunie 2026

Parteneriatul româno-american, promovat la Prefectura Constanța

de Carmen MOCANU Luni, 17 Iulie 2017 205 < 1 min citire
Parteneriatul româno-american, promovat la Prefectura Constanța
O delegație militară mixtă româno - americană, formată din specialiști în Afaceri Civile SUA și specialiști în cooperare civili - militari de la Batalionul 1 CIMIC al Statului Major al Forțelor Terestre, a fost primită, recent, de prefectul județului Constanța, Ioan Albu, alături de subprefecții Mustafa Levent Accoium și Dumitru Jeacă. 
În cadrul întrevederii, prefectul Ioan Albu a făcut o scurtă prezentare a județului și a principalelor proiecte și obiective aflate în curs de dezvoltare, ținând cont de poziția strategică reprezentată de ieșirea la Marea Neagră. 
La rândul lor, oaspeții americani au declarat că se află pentru prima oară în Constanța și și-au exprimat disponibilitatea în derularea unor proiecte pe plan local. 
Vizita delegației a avut un caracter de informare și documentare și drept scop promovarea parteneriatului româno - american. 
Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, vizita americanilor s-a desfășurat în cadrul exercițiului multinațional Saber Guardian 2017 (SG17). 
Exercițiul multinațional Saber Guardian 2017 este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA din Europa și condus de Forțele Armate ale SUA din Europa. Exercițiul se desfășoară în perioada 8 - 22 iulie, fiind organizat anual începând din 2013 până în prezent, prin rotație, pe teritoriile naționale ale Bulgariei, României și Ungariei.
Taguri
Articolul anterior Lot numeros de luptători, la Jocurile Francofoniei
Articolul următor Liderii PSD Constanța, întâlnire cu oficiali ai Partidului Comunist Chinez

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei