Partidul lui Tăriceanu și-a stabilit calendarul privind alegerile locale

de Carmen MOCANU Marţi, 06 Octombrie 2015 114
Conducerea ALDE s-a reunit, ieri, pentru a valida calendarul de acțiuni în vederea pregătirii alegerilor locale din 2016, plecând de la premisa că acestea vor fi organizate la finalul lunii mai sau,cel târziu, la începutul lunii iunie, a anunțat copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, într-o primă etapă, ce va începe în luna octombrie și se va încheia pe data de 15 decembrie, liberal-conservatorii vor organiza o campanie la nivel național și local,"pe canalele clasice și pe online", pentru a atrage noi membri de partid.
El a adăugat că se are în vedere ca noii membri de partid să fie promovați în funcții de consilieri la nivel local, comune, municipii, reședințe de județ și consilii județene, însă pentru desemnarea candidaților va fi utilizat sistemul alegerilor directe, adică fiecare membru de partid va putea să îi voteze pe cei care devin candidați la alegerile locale.
Tăriceanu a mai adăugat că a doua etapă se va derula între 15 decembrie 2015 și 15 martie 2016, în acest interval de timp fiind, totodată, desemnați și reprezentanții formațiunii în secțiile de votare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei