Luni, 08 Iunie 2026

Patru ambasadori din Orientul Mijlociu au vizitat Primăria Medgidia

de Alexandra BĂLAN Vineri, 05 Octombrie 2012 398 1 min citire
Primăria Medgidia, a fost vizitată, ieri, de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Emiratelor Unite Arabe la București, Yacub Alhosani, împreună cu Ambasadorul Re-gatului Arabiei Saudite, Abdulrahman I. Al Rassi, Ambasa-dorul Statului Kuwait, Fahad H. Sh. Almetairi și Ambasadorul Statului Qatar, Saad Mohamed Saad Al Kobaisi.
Vizita domniilor sale a avut ca scop cunoașterea zonei, a administrației locale și a oportunităților de dezvoltare locale. Delegația a fost întâmpinată de primarul Marian Iordache, care a prezentat strategia de dezvoltare a Medgidiei și proiectele aflate în curs de implementare. Edilul le-a vorbit ambasadorilor și despre Polul de competitivitate Medgreen, în colaborare cu Universitatea Ovidius și mai multe firme private și de stat, ce vizează promovarea afacerilor speciali-zate în ecotehnologii și surse alternative de energie. De asemenea, Iordache a amintit și de faptul că Medgidia este inițiatoarea grupării de Cooperare Teritorială cu Răspundere Limitată Medgidia-Silistra (GECT) ce are ca scop planificarea, coordonarea, dezvoltarea, promovarea și organizarea de activități, în vederea accesării proiectelor finanțate prin programe de cooperare teritorială europeană și a consolidării coeziunii economice și sociale. Nu în ultimul rând, oaspeților le-a fost prezentat și proiectul Parcului Industrial ce va fi realizat pe o suprafață de aproximativ 600 de hectare aflate în extravilanul municipiului Medgidia, în apropiere de Valea Dacilor. 
Taguri
Articolul anterior Benzinarii de pe Coasta de Vest încep să închidă stațiile, din cauza crizei de aprovizionare
Articolul următor Liberalii stabilesc, astăzi, candidatul pe Colegiul 5

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei