Președintele PD, Emil Boc, a declarat ieri, la finalul Biroului Permanent al formațiunii, că membrii conducerii democrate au aprobat programul politic, statutul și protocolul de comasare prin fuziune a PD cu PLD, proiecte care urmează a fi supuse analizei organizațiilor din teritoriu.
- Publicitate -
Democrații au validat astfel decizia ca viitorul partid să fie afiliat la Partidul Popular European și să păstreze însemnele de bază ale siglei PD, respectiv culoarea portocalie și trandafirul ca simbol, la care se va adăuga însemnul liberal-democraților, scris cu cratimă: PD-L.
Potrivit lui Emil Boc, programul politic al noului partid păstrează programul politic al PD ca partid popular, "preluând și integrând în structura sa valori, principii din cadrul programului politic al PLD".
El a confirmat înțelegerile potrivit cărora viitorul partid va fi condus de un președinte, în persoana sa, și de doi prim-vicepreședinți, respectiv Theodor Stolojan și Adriean Videanu, iar Vasile Blaga va ocupa funcția de secretar general. Președintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, urmează să primească în conducerea PDL funcția de vicepreședinte pe coordonarea organizațiilor, renunțându-se la funcția de secretar general adjunct, iar Valeriu Stoica va fi vicepreședinte pe strategii politice.