Vineri, 05 Iunie 2026

PD-L Constanța își stabilește echipa de negociere cu PSD

de Ada CODĂU Luni, 12 Ianuarie 2009 1337 1 min citire
Democrat-liberalii și social-democrații constănțeni intră în linie dreaptă pentru împărțirea funcțiilor de conducere a agențiilor și companiilor din subordinea ministerelor. Astfel, potrivit președintelui Organizației Județene a PD-L Constanța, senatorul Mircea Banias, în cursul acestei săptămâni, pedeliștii tomitani își vor constitui echipele de negociere cu PSD. Reamintim că, deși distribuirea conducerilor serviciilor deconcentrate a avut loc la nivel național, șefia unora dintre agențiile și companiile subordonate Guvernului va fi stabilită prin negociere directă, la nivel local. Conform explicațiilor lui Banias, din echipa de negociere a PD-L vor face parte cinci membri ai Biroului Permanent Județean.
În ceea ce privește funcțiile de secretar de stat care vor fi definitivate până la data de 15 ianuarie, Banias a ținut să menționeze că propunerea lui Gheorghiță Corbu în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii rămâne valabilă: "Încercăm să-l impunem pe Corbu la Agricultură. Spun asta pentru că e vorba de o funcție foarte solicitată, foarte dorită", a declarat lide-rul democrat-liberalilor constănțeni.
Nu în ultimul rând, senatorul PD-L a precizat și că numele vehiculate pentru funcțiile de conducere a agențiilor și companiilor au rămas aceleași, dar că democrat-liberalii au ca termen limită înaintarea de propuneri proxima ședință a BPJ care, cel mai probabil, va avea loc vineri.
Articolul anterior Calapod preferă să păstreze și funcția de consilier local
Articolul următor Prefecturile dau raportul, săptămânal, ministrului Oprea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei