Un grup de 30 de parlamentari PDL și FC au transmis ministrului de Externe, Titus Corlățean, o scrisoare prin care cer reducerea taxelor consulare pentru actele de redobândire a cetățeniei române de către moldoveni, precum și eliminarea dovezii deținerii a 500 de Euro pentru viza de scurtă ședere.
- Publicitate -
În prezent, pentru înscrierea certificatelor de naștere sau de căsătorie eliberate de autoritățile străine în actele de stare civilă românești, în termen de peste șase luni, se percepe o taxă de 140 de euro. Totodată, pentru obținerea vizei de scurtă ședere în România, cetățenii Republicii Moldova trebuie să facă dovada deținerii mijloacelor de întreținere în cuantum de 50 de Euro/zi, pentru întreaga perioadă, dar nu mai puțin de 500 Euro ori echivalentul în valută convertibilă.