Primarul Decebal Făgădău a anunțat, ieri, că aprobarea bugetului municipiului Constanța se va face în prima ședință din luna martie și că acesta este cel mai mare buget din ultimii ani.
"Bugetul a fost creionat, este un buget de 845 milioane de lei. Până acum a existat o dezbatere pe această temă cu agenții economici, urmând ca, în curând, să se mai organizeze o altă dezbatere, pentru ca toți constănțenii să știe pe ce se vor cheltui banii municipalității. În principal, banii se vor duce pe investiții privind educația, construirea de locuințe și protecția socială", a spus primarul Constanței.
Conform documentului privind bugetul municipiului Constanța, stabilirea cheltuielilor s-a efectuat în strictă corelare cu posibilitățile reale de încasare a veniturilor bugetelor locale estimate a se realiza. Proiectul de buget pe anul 2017 se bazează pe propunerile direcțiilor și serviciilor din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și reflectă menținerea în condiții normale a proiectelor de investiții realizate în anii anteriori, precum și funcționalitatea instituțiilor din subordine. Fundamentarea veniturilor bugetului s-a realizat în baza legislației fiscale actuale, iar în susținerea veniturilor totale propuse s-a adăugat excedentul cu care s-a încheiat anul financiar 2016.
Practic, bugetul pe anul 2017 se ridică la suma de 632.938.000 lei și un excedent pe 2016 în valoare de 212.564.000 lei, totalul cheltuielilor fiind de 845.502.000 lei.
În altă ordine de idei, proiectul de buget al municipiului Constanța poate fi consultat de cei interesați pe pagina de Internet a instituției (www.primaria-constanta), la secțiunea "Informare și consultare publică".