În acest week-end, la Hotel President din Mangalia, s-a desfășurat cel de-al doilea training organizat de Fundația "Konrad Adenauer" și Organizația de Femei a PD-L.
- Publicitate -
La eveniment, au fost invitate să participe Sulfina Barbu, preșe-dintele Organizației de Femei a PD-L, precum și Doinița Chircu, deputat de Mehedinți, și Maria Stavrositu, deputat de Constanța, membre ale Comisiei pentru Egalitate de Șanse din Camera Deputaților.
Trainingul a avut ca scop inițierea membrilor organizației în elaborarea politicilor publice pentru sprijinirea familiei, dar și în modalitățile de transmitere eficientă a mesajului către public și mediile de informare. Pe parcursul a două zile, aproximativ 35 de pedeliste din toată țara au avut ocazia să interacționeze cu reprezentantul National Democratic Institute, Ioana Grindean.