Democrat-liberalul Iancu Stavrositu vrea să devină membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Pro-prietatea, noua componență urmând să fie votată în Adunarea Generală programată, conform explicațiilor sale, pe data de 10 februarie. Pedelistul a depus cererea de recomandare la PD-L Constanța în urmă cu zece zile, iar potrivit declarațiilor sale colegii de partid îl susțin, fapt confirmat și de liderul Organizației Județene, senatorul Mircea Banias, care a afirmat că "nu există obiecții în acest sens". De asemenea, el și-a depus candidatura și la centru, iar pe 10 februarie va afla concret dacă devine sau nu membru al Consiliului.
- Publicitate -
Iancu Stavrositu a explicat că funcția vizată "nu echivalează cu statutul de salariat al Fondului Proprietatea" și, totodată, că acest post din Consiliu presupune monitorizarea activității Fondului în domeniul financiar. Democrat-liberalul a explicat că își dorește să devină membru în Consiliul de Su-praveghere al Fondului Proprietatea pentru că "se pliază pe experiența pe piața de capital" pe care a acumulat-o până la acest moment.
Întrebat, însă, dacă funcția la care aspiră nu va determina o incompatibilitate în ceea ce-l privește, dat fiind faptul că Stavrositu este și consilier PD-L în Consiliul Județean Constanța, pedelistul a mărturisit: "Personal, mă îndoiesc, și asta fiindcă funcția este în domeniul financiar și nu cred să intervină vreo incompatibilitate, dar oricum o să verific".