Duminică, 07 Iunie 2026

La sfârșitul lunii august, Peremiștii constănțeni își vor alege o nouă conducere județeană

de Corina POPESCU Luni, 06 Iulie 2009 749 < 1 min citire
Potrivit fostului lider județean al PRM Constanța, Niculae Gheorghe, noi schimbări se vor produce la nivelul conducerii organizației spre sfârșitul lunii august.
El a declarat că, în acest week-end, peremiștii constănțeni și tulceni au avut o întâlnire cu președintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, în stațiunea Saturn. În cadrul întrunirii de sâmbătă, participanții au decis organizarea unei Conferințe Județene pe 30 august, în cadrul căreia peremiștii vor putea alege un nou lider. Potrivit lui Niculae Gheorghe, atunci va fi momentul să se clarifice situația conducerii județene și, "probabil", și a celei municipale.
La sfârșitul lunii aprilie, printr-un comunicat al conducerii centrale a PRM, în fruntea organizației PRM Constanța a fost numit Mircea Stoian. Așa cum a recunoscut și Niculae Gheorghe, de atunci și până în prezent, Stoian a fost cel care a asigurat interimatul organizației constănțene, dar cei doi continuă "să lucreze împreună".
Niculae Gheorghe a mai precizat că nu s-a decis încă dacă își va depune candidatura pentru alegerile din august.
Taguri
Articolul anterior Banias consideră că "PD-L Constanța și-a redobândit identitatea"
Articolul următor Liberalii vor decide soarta celorlalte 13 organizații PNL cu rezultate slabe la europarlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei