Cristian Popescu Piedone poate candida pe funcția de consilier local, a decis, vineri, Judecătoria Sectorului 4. Decizia nu este, însă, definitivă, informează Agerpres.
Instanța a validat candidatura lui Piedone și a anulat hotărârea luată de Biroul Electoral de Circumscripție Sector 4 din 27 aprilie, prin care i s-a respins candidatura la funcția de consilier local.
"Admite contestațiile conexate formulate de petenții Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Popescu Cristian Victor Piedone. Anulează în parte hotărârea nr. 37/27.04.2016 emisă de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 4 sector 4, în sensul că validează candidatura lui Popescu Cristian-Victor Piedone pentru Consiliul Local al Sectorului 4 al Municipiului București, propusă de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). Cu drept de apel în termen de 24 de ore de la pronunțare la instanța ierarhic superioară, cerere de apel care se depune la Tribunalul București", se arată în decizia instanței.
Motivul invocat de Biroul Electoral Sector 4 în hotărârea dată pe 27 aprilie era faptul că, în cazul lui Piedone, au fost completate în același timp liste de susținători pe lista Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), dar și pentru candidatura sa ca independent la funcția de primar al sectorului 4.
Joi seara, Tribunalul București a respins definitiv candidatura lui Cristian Popescu Piedone la Primăria Sectorului 4. Aceeași decizie a fost luată și în primă instanță, la Judecătoria Sectorului 4, magistrații precizând că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată și să provină de la conducerea organizației municipiului București a partidului.
"Întrucât intimatul a candidat la funcția de primar al sectorului 4 din municipiul București, municipiu care nu face parte din niciun județ, neexistând o organizație județeană a partidului, instanța reține că propunerea de candidatură trebuia să fie semnată și să provină de la conducerea organizației municipiului București, cum de altfel este reglementat și în Statutul Partidului Puterii Umaniste. Analizând dosarul de candidatură depus de intimat reiese că propunerea de candidatură a fost formulată de Președintele Filialei Sector 4 București al partidului Puterii Umaniste și nu de către Filiala Municipiului București", au explicat magistrații.
Piedone este urmărit penal după tragedia din Colectiv, în urma cărora 64 de persoane au murit și peste 150 au fost rănite. De altfel, el a demisionat în noimebrie 2015 din funcția de primar al Sectorului 4, pe fondul protestelor declanșate de tragedie, și susținea la aceea vreme că se retrage din viața politică.
- Publicitate -